duminică, 30 august 2015

Biblia şi atomii lui Democrit


     Prin credința pricepem ca lumea a fost făcuta prin Cuvântul lui Dumnezeu, așa ca tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se vad (Evrei 11:3).

     Pentru cei ce iau in serios povestea cu șarpele vorbitor, versetul de mai sus este considerat ca fiind o revelație, arătând faptul ca toate lucrurile sunt alcătuite din atomi. Prin urmare prezintă o cunoaștere superioara celei umane deoarece știința a descoperit faptul ca lucrurile vizibile sunt alcătuite din elemente invizibile abia prin secolul al-XIX-lea.
     Dar cum ar fi sa consideram versetul de mai sus o simpla declarație de credința, si nu una științifica sau divina. Oare nu sugerează autorul mai degeaba faptul ca Dumnezeu a creat materia din nimic sau ca lumea vizibila a fost făcuta de o divinitate nevăzuta. E ceva științific sau divin in asta? O declarație de credință ca orice alta declarație de credința. Este lipsit de onestitate sa vezi protoni si electroni acolo unde lipsesc. Un fel de caricaturizare a ceea ce înseamna ştiința.
     Si pana la urma, chiar daca am presupune ca autorul a avut vreo idee despre faptul ca lucrurile vizibile sunt alcătuite din lucruri care nu se vad cu ochiul liber, acesta nu ar fi fost singura persoană care ar fi realizat acest lucru. Filozofii greci au spus acest lucru cu sute de ani înainte de scrierea vreunei carti a Noului Testament. Filozoful Democrit (460 i.Hr. la 370 i.e.n.) este responsabil pentru prima teorie atomica, si cu siguranța ca descoperirile lui Democrit sunt cu mult mai interesante decât platitudinile apostolului Pavel.

Daca apreciezi articolul, da-i un share.

duminică, 23 august 2015

Dumnezeu nu vindeca amputatii

     Cea mai simpla metoda de a vedea daca ceva chiar functioneaza este atunci cand testam lucrul respectiv in situatii concrete. La fel va trebui sa facem si pentru a vedea daca rugaciunile implinite au loc din pura coincidenta sau sunt cauza unei interventii divine.
     Chiar si acele chestii bine gandite facute de iluzionisti pot avea explicatii banale cand stii despre ce este vorba. La o analiza atenta lucrurile imposibil de explicat au solutii simple, motiv pentru care levitatia, mersul pe apa, sau telechinezia nu mai reprezinta intruchiparea supranaturalului, ci o forma de divertisment.
     Spre deosebire de celelalte iluzii, iluzia rugaciunii este facuta insasi de catre mintea umana. Daca pentru a crea iluzia unei persoane taiate in doua cu fierestraul este nevoie de un magician, pentru a crea iluzia unei rugaciuni implinite va fi nevoie doar de o minte umana.
     Se poate dovedi prin logica faptul ca o rugaciune clara si lipsita de orce posibilitate de coincidenta nu se va implini decat la voia unei divinitati (la voia unei divinitati care intarzie sa raspunda vreodata la asemenea cereri). Nu conteaza cati oameni se vor ruga cu tine sau cat de credinciosi vor fi, ca va fi degeaba.
     Pentru a te convinge de asta, gaseste o persoana careia medicul a fost nevoit sa ii reteze picioarele. Aseaza-te in genunchi si fa urmatoarea rugaciune: "Doamne Dumnezeule te rog sa ii regenerezi picioarele acestei persoane chiar in aceasta zi".
     Crezi ca ti se va implini o asemenea rugaciune? Ma indoiesc de asta.
     Ca si idee, iti poti chema toti prietenii pentru a face o rugaciune in grup. Te poti inconjura cu multi facatori de minuni. Totul va fi fara de folos, deoarece asemenea minuni au loc doar cu lumina stinsa. Niciodata in istoria medicala, nu s-a intamplat ca vreun membru amputat sa fie regenerat in mod spontan. Prin urmare, nici un pacient nu s-a putut intoarce de la spital pentru a spune ca rugaciunea i-a lungit picioarele.
     Gasirea unei chei este foarte probabila, indiferent de cui adresam cererea divina. Rugaciunea se va implini in functie de gradul de probabilitate.
     Daca vreti mai multa creativitate, va puteti ruga ca maine seara sa dispara toate cazurile de cancer din intreaga lume, sau de Revelion sa ploua cu carne tocata in Africa Centrala. Sunt sigur ca acest lucru va avea loc cu putina credinta. Sau poate nu. Logica mea imi spune ca regeneratea unor membre sau vindecarea intr-o zi a tuturor celor care sufera de cancer nu va avea loc indiferent daca te rogi lui Isus sau lui Zoroaster. Te poti ruga chiar si cu ochii inchisi.
     Totul va tine de coincidenta. Iar cum aceste lucruri nu se prea implinesc din coincidenta, este foarte probabil sa nu se implineasca vreodata.

Nu uita de articolul de duminica viitoare.
Daca apreciezi ceea ce scriu, da-i un share.

duminică, 16 august 2015

Fara munca in weekend (Dumnezeu a spus)


     Dumnezeu a zis: "Sa tineti Sabatul, caci el va fi pentru voi ceva sfant. Cine il va calca va fi pedepsit cu moartea; cine va face vreo lucrare in ziua aceasta va fi nimicit din mijlocul poporului sau" (Exod 31:14).

     Se puteau gasi suficiente pietre pentru a duce la implinire aceasta pedeapsa ori de cate ori o cerea legea divina. Deci, e usor de inteles de ce "bombardarea cu pietre" era atat de populara in Orientul Mijlociu.
     Si nu doar cei ce munceau sambata, ci si pentru cei ce omorau cu pietre. Pana la urma, aruncatul cu pietre este tot o munca (in afara de cazul in care esta facuta cu placere). Deci, ori ii omoram si pe calai, apoi ii ucidem pe raufacatori duminica (inainte de slujba de dimineata).
     Probabil ca ati observat faptul ca orice lucru poate fi considerat acceptabil, atata timp cat reprezinta ceva sfant. Precum alte pasaje ale Bibliei, lucrurile sunt considerate sfinte pentru a acoperi ridicolul din spatele pretentiilor religioase.
     Iar pentru a intari acest lucru, sunt folosite cuvinte precum "sfant", "sacru","hula" si "blasfemie".
     Capriciu uciderii cu pietre a celor ce muncesc sambata, exact ca multe alte capricii atribuite dumnezeilor antichitatii, este doar o reflexie a naturii umane; o reflexie intunecata.
      In cartea Numeri ni se prezinta faptul ca, fii lui Israel au gasit un om care aduna vreascuri sambata. Acestia l-au bagat la inchisoare, pentru ca mai apoi sa il omoare cu pietre.

     "Cand erau copiii lui Israel in pustiu, au gasit pe un om strangand lemne in ziua Sabatului. Cei ce-l gasisera strangand lemne, l-au adus la Moise, la Aaron si la toata adunarea. L-au aruncat in temnita, caci nu se spusese ce trebuiau sa-i faca. Domnul a zis lui Moise: "Omul acesta sa fie pedepsit cu moartea, toata adunarea sa-l ucida cu pietre afara din tabara." Toata adunarea l-a scos afara din tabara si l-a ucis cu pietre; si a murit, cum poruncise lui Moise, Domnul" (Numeri 15:32-36).

     Si toata lumea este fericita pentru ca toate aceste lucruri s-au petrecut la porunca lui Dumnezeu.

Nu uita de articolul de duminica viitoare.
Iar daca ti-a placut, da-i un share.